Consultanță Fonduri Europene

CONSULTANȚĂ ȘI SPRIJIN

Accesarea fondurilor nerambursabile

Fonduri nerambursabile europene sau granturi guvernamentale.

Elaborarea proiectului de finanțare

În funcție de programul de finanțare accesat și de particularitatea proiectului, întocmirea unei cereri de finanțare complete poate varia de la câteva zile la câteva săptămâni.

De cele mai multe ori, dosarul cerererii de finanțare presupune și elaborarea următoarelor documentații:

  • Cerere de finanțare;
  • Studiu de fezabilitate;
  • Plan de Afaceri;
  • Memoriu justificativ;
  • Analiză cost-beneficiu;
  • Strategii de marketing, etc.

Documentația proiectului va fi realizată întotdeauna în acord cu Ghidul programului, avându-se în vedere în permanență respectarea tuturor condițiilor de eligibilitate.

Implementarea și respectarea proiectului

Ulterior semnării contractului de finanțare, Colen Finance va fi alături de dumneavoastră pentru a asigura implementarea cu succes a proiectului și respectarea condițiilor contractuale.

De la cererile de rambursare, la publicarea anunțurilor privind implementarea proiectului și până la depunerea raportului final la Organismul Intermediar, toate etapele de implementare și monitorizare vă sunt asigurate de consultanții noștri.

Contactează-ne

Ia legătura cu noi pentru a primi mai multe informații despre cum te putem ajuta să obții fonduri nerambursabile.

Ultimele noutăți în materie de programe de finanțare

Avem o veste bună!

Poți accesa maxim 300.000 lei pentru firma ta prin PROGRAMUL COMERȚ-SERVICII!

Crezi că poți aplica cu businessul tău?

Pașii pe care trebuie să îi faci pentru a verifica în primă fază eligibilitatea sunt:
✔️ Verifică dacă ai avut profit la 31.12.2021 și 3 angajați 
✔️ Verifică să nu ai datorii la stat
✔️ Data înființării IMM-ului este până la 31.12.2019, inclusiv

Te califici?
Sună un consultant Colen pentru mai multe detalii!
📞0757735824
📧office@colenfinance.ro

Colen finance:

dream - plan - grow

Finanțare de 500.000 de lei pentru afacerea ta! Un nou program de dezvoltare avantajos pentru IMM-uri este aici!

Cu ajutorul acestui proiect vei putea finanța mai multe linii bugetare precum:
👉 Echipamente tehnologice
👉 Mijloace de transport: autoturisme, elevatoare, încărcătoare, remorci și altele
👉 Achiziţionarea de spaţii de lucru,de producţie şi de depozitare
👉 Mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale
👉 Salarii, utilități, servicii de contabilitate și chiria spațiilor de lucru, de depozitare sau pentru prestări servicii şi comerţ
👉Pachet digital (voucher de digitalizare) care să conțină minim site de prezentare a activității sau magazin online

Cu echipa Colen finance, șansele tale de a lua punctaj maxim sunt reale!

400
de firme care au apelat la serviciile noastre de consultanță financiară

Cu programul START UP NATION poți obține o finanțare nerambursabilă, cu ajutorul nostru, de până la maximum 200.000 lei!

Poți folosi acest buget pentru:
✔️Echipamente tehnologice;
✔️Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;
✔️Mijloace de transport;
✔️Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică 
✔️Salariile, utilități, servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ

Este timpul ca ideile tale să prindă contur!

Poți accesa până la 15 milioane euro pentru afacerea ta pentru a investi în proiecte eoliene & proiecte fotovoltaice.

🔌 Aplicantul, adică afacerea ta, trebuie obligatoriu să aibă printre alte activități desfășurate, și producerea de energie electrică (clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică).

👉De asemenea, solicitantul se poate încadra într-una dintre categoriile cu firma aplicantă: întreprindere mică/ mijlocie/ mare, inclusiv întreprinderi nou-înființate.

 

👉Pentru mai multe linii de finanțare neramursabilă poți contacta echipa Colen!

PNRR: Tranziția verde

Achiziționarea & instalarea capacităților de stocare a energiei

Noul program PNRR- Tranziția verde se deschide!
Activitățile eligibile în cadrul proiectului sunt:
Achiziţionarea de instalaţii echipamente pentru construirea de capacități noi de stocare a energiei electrice în baterii.
Construcţii care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii

Categoriile eligibile:
IMM-urile
întreprinderile mari
întreprinderi nou înființate
_________________

PNRR: Tranziția verde

Investiții în întregul lanț valoric al bateriilor celulelor și panourilor fotovoltaice

Vrei să investești în construirea de capacităţi pentru producția, asamblarea sau reciclarea bateriilor de cel puțin 2 GW?

Această linie de finanțare este pentru tine!
Programul vizează IMM-urile, dar și întreprinderile mari sau întreprinderile nou înființate.
___
Activitățile finanțabile în cadrul proiectului sunt:
Construirea de noi capacităţi de producție, asamblare sau reciclare a bateriilor de tip Li Ion (inclusiv Li metal, Li sulfur, Zn, flow, high temperature)
Construirea de noi capacități de producție, asamblare sau reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice
_______
Vrei și tu să aplici pentru a investi în construirea de capacităţi pentru producție, asamblare sau reciclarea bateriilor?

Contactează-ne și noi te ajutăm să aplici pentru a obține această finanțare!
colenfinance.ro
0757735824
office@colenfinance.ro

______

Un program nou de finanțare foarte avantajos pentru beneficiarii:
👉din mediu agricol, silvicultural și al pescuitului
👉din industria prelucrătoare - industria alimentară!

Poți accesa fonduri în valoare de 15% din cifra de afaceri de la decembrie 2019 dacă...

  • ai înregistrat profit în unul din ultimele trei exerciții financiare înainte de depunerea cererii de
    finanțare
  • dispui de o contribuție proprie de 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului
  • menții sau, după caz, suplimentezi numărul de salariați pentru minimum 6 luni, de la data acordării granturilor
  • Codul CAEN pentru care se solicită ajutor de stat era autorizat potrivit prevederilor legale în vigoare la data de 31 decembrie 2019.
    _______________

Pentru consultanță sau mai multe detalii, apelează la serviciile Colen finance. Abia așteptăm să ducem business-ul tău la următorul nivel!

Află mai multe direct de la consultanții noștri!

Colen finance: dream - plan - grow